Editia 2011
PDF Print E-mail

 

 

CONCURSUL NAŢIONAL DE DREPT UMANITAR ŞI DREPTUL REFUGIAŢILOR

NICOLAE TITULESCU”

Ediţia a IV-a, 8-10 decembrie 2011

 

Organizatori:

  • Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti, Centrul de Studii de Drept Umanitar din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti

  • Înaltul Comisariat O.N.U. pentru Refugiaţi

  • Societatea Naţională de Cruce Roşie din România

  • Comsia Nationala de Drept Umanitar

  • Centrul de Drept Internaţional Umanitar al Armatei

 

Avem plăcerea să vă invităm să participaţi la cea de-a patra ediţie a acestui concurs, primul de acest gen organizat în România şi în limba română, punând bazele unei noi platforme de colaborare în mediul universitar.

 

Această provocare adresată studenţilor din diferite centre universitare din Bucureşti şi din ţară va asigura testarea într-o abordare interactivă a cunoştinţelor acumulate în domeniul dreptului umanitar şi al dreptului refugiaţilor, concursul fiind jurizat de specialişti în materie şi atestat prin diplome de participare, de merit şi premii.

 

Continuând tradiţia anilor anteriori, ediţia a IV-a a Concursului va include seria a III-a de „Conferinţe Albert Einstein” precum şi acordarea premiului şi bursei de studiu „Constantin Cunescu” unuia dintre premianţi, pentru a susţine tinerele speranţe ale dreptului în România.

 

Anul acesta, lansăm o nouă secţiune - concursul de eseuri pe o tema dată + care se va încheia cu acordarea Premiului „Vespasian V. Pella” pentru cel mai bun eseu şi care va include publicarea celui mai bun eseu în revista „Lex et Scientia International Journal”, revistă indexată în bazele de date internaţionale, precum si pe site-ul instituţiilor co+organizatoare ale concursului. Tema eseului din acest an este „Interpretarea noţiunii de conflict armat în acordarea statutului de protecţie subsidiară”.

 

Concursul se va desfăşura în baza Regulamentului. Premierea se va desfăşura la sediul Înaltului Comisariat O.N.U. pentru Refugiaţi.

 

Înscrierile se pot face până la data de 11.11.2011, ora 00:00, conform Regulamentului. Admiterea în Concurs se va face în funcţie de data înscrierii, doar în limita unui număr de 15 înscrieri pentru fiecare secţiune a concursului!

 

Institutiile interesate se pot inscrie folosind formularul ce poate fi descarcat http://www.concurstitulescu.ro/images/stories/formular_de_inregistrare 2011.doc

 

Vă aşteptăm şi dorim succes tuturor participanţilor!

 

Preşedinte CSDU

Prof.Univ. Dr. Raluca Miga Beşteliu

 

Vicepreşedinte Director Executiv

Conf. Univ. Dr. Beatrice Onica Jarka

 

 

 

 

 

Universitatea Nicolae Titulescu câştigă concursul de drept umanitar şi dreptul refugiaţilor

 

COMUNICAT CONCURS

Bucureşti, 13 decembrie 2011 – Organizat între 8 şi 10 decembrie a.c., concursul inter-universitar de drept umanitar şi dreptul refugiaţilor s-a desfăşurat între echipele a opt universităţi, echipa Universitatii „Nicolae Titulescu" din Bucureşti primind premiul I Bene Merenti.

O noutate pentru cea de-a patra ediţie a reprezentat concursul de eseuri cu tema „Interpretarea noţiunii de conflict armat în acordarea statutului de protecţie subsidiară", câştigat de Gabriel Ianculescu din cadrul aceleiaşi universităţi. De asemenea, pentru prima dată din 2008, a participat şi o echipă din partea Universităţii Internaţionale Libere din Republica Moldova, care a căştigat şi premiul Vox Populi pentru popularitate. Au mai fost acordate premiile pentru „Cel mai bun orator" (Universitatea Ovidius din Constanţa) şi pentru „Cea mai bună echipă în dreptul refugiaţilor" (Universitatea Bucureşti).

Echipele formate din câte 3 studenţi şi un cadru didactic coordonator au participat pe parcursul a 3 zile, la probe tematice sub forma de simulare: intalnirea dintre partile la un conflict armat in vederea negocierii unui acord de incetare a ostilitatilor, o conferinţă de presă internaţională pe teme de drept internaţional umanitar si de dreptul refugiatilor, faza juridică a procedurii de determinare a statutului de refugiat şi marea finală – o prezentare a unor raportori pe o tema data în planul celui de-al şaselea comitet a Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

La concurs au participat 8 echipe din 8 universităţi: Academia Forţelor Terestre Sibiu „Nicolae Bălcescu", Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, Universitatea „Ovidius" din Constanţa, Universitatea „Andrei Saguna" din Braşov, Universitatea „Nicolae Titulescu" din Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Româno-Americană" şi Universitatea Internaţională Liberă din Republica Moldova.

Echipa Academiei Forţelor Terestre Sibiu „Nicolae Bălcescu" a intrat in finala alaturi de echipa Universitatii „Nicolae Titulescu" din Bucureşti, si s-a plasat, in urma deliberarilor juriului pe locul II.

Juriul competiţiei a fost format din specialişti în domeniul dreptului umanitar şi al dreptului refugiaţilor de la Centrul de Drept Internaţional Umanitar al Armatei, UNHCR, Crucea Roşie Română precum şi experţi independenţi în acest domeniu. Concursul a beneficiat de sprijinul organizatoric si financiar al Societăţii Civile de Avocaţi „Cunescu, Balaciu, Asociaţii", precum şi de cel al Universului Juridic.

Concursul este organizat anual de către Universitatea Nicolae Titulescu în parteneriat cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) Reprezentanţa în România, Crucea Roşie Română, Comisia Naţională de Drept Umanitar, Centrul de Drept Umanitar al Armatei Romane şi Societatea de Avocaţi Cunescu, Balaciu & Asociaţii.

Concursul s-a bucurat si de parteneriatul editurii „Universul juridic".

Persoană de contact:
Conf. Univ. Dr. Beatrice Onica Jarka,
Coordonator al concursului „Nicolae Titulescu"
This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 

 

 

 

Fotografii concurs

 


Who's Online

We have 1 guest online

Imagini Concurs

Parteneri

Parteneri
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Parteneri